Prigoana tăcută și încercarea adevărată

Creștinii de azi sunt prigoniți. Nu doar de lume, ci și printr-o apăsare venită din interior. Nu cu lovituri, ci cu reguli. Nu cu lanțuri, ci cu frică. Mulți sunt împinși la margine nu pentru că trăiesc în păcat, ci pentru că vor o credință curată, vie și fără mască.

Peste credință s-au pus rânduieli omenești. În loc ca harul să fie lăsat să lucreze, a fost închis în reguli. Cine nu se potrivește este mustrat, controlat, îndepărtat. Sufletele sunt strânse cu ușa, iar asta este o prigoană reală, chiar dacă nu se vede.

Dumnezeu nu lasă această stare fără răspuns. El trimite încercări. Dar nu peste cei prigoniți, ci peste cei care prigonesc. Și aici apare înșelarea. Cei care apasă sufletele ajung ei înșiși în necazuri, pierderi, tulburări. În loc să se cerceteze, spun că suferă ca Iov, că Dumnezeu îi încearcă pentru credincioșia lor.

Dar Iov nu a fost lovit pentru că a apăsat pe alții, ci pentru că stătea drept înaintea lui Dumnezeu. Iov nu a prigonit suflete, nu a pus poveri, nu a zdrobit pe nimeni. Aici este marea diferență. A lua pedeapsa drept încercare este o amăgire periculoasă.

Când Dumnezeu educă prin pedeapsă, nu o face ca să se laude cu omul, ci ca să-l oprească. Și când omul nu se oprește, încercarea devine tot mai grea. Dar în loc de pocăință, apare justificarea: „suntem ca Iov", dar lipsește lauda lui Dumnezeu cu ei așa cum se lăuda cu Iov. Așa se acoperă vina și se continuă prigoana.

Între timp, creștinii prigoniți tac, rabdă, se roagă. Nu cer dreptate, ci adevăr. Ei nu se compară cu Iov, nu se apără, nu se justifică. Ei doar țin de Dumnezeu, chiar dacă sunt scoși afară, uitați sau loviți pe nedrept.

Dumnezeu vede diferența. El știe cine este încercat și cine este pedepsit. Știe cine rabdă pentru adevăr și cine suferă din cauza propriei fapte. Tăcerea Lui nu este aprobare, ci răbdare.

Prigoana de azi este tăcută, dar judecata nu va fi.
Diana G. U.